luni, 29 iunie 2009
marți, 16 iunie 2009
Piaţa Universităţii pe portativ - 1990, cu Cristian Paţurcă
S-au împlinit 19 ani de la prima năvălire a hoardelor de mineri în Bucureşti să... planteze panseluţe în Piaţa Universităţii. Ion Iliescu le-a mulţumit minerilor pentru spiritul lor civic. Spiritul civic se traduce prin bătăi crunte date "intelectualilor", celor ce gândesc nu muncesc. Cei ce i-au adus, i-au instigat, i-au condus pe mineri nu au fost niciodată pedepsiţi. La 19 ani de la tragicele evenimente din 13-15 iunie 1990, preşedintele Traian Băsescu îi cere ministrului Învăţământului să o lase mai moale cu fabricarea de filosofi, să treacă la producţia de masă a tinichigiilor, ospătarilor, lăcătuşilor. În opinia preşedintelui, filosofii, domnilor, nu produc plus valoare, de aceea sunt buni doar să halească truda muncitorimii. Trăiască clasa muncitoare şi filosofimea mâncătoare! Să revină minerii în Piaţa Universităţii.
Cristi Paturca - Imnul Golanilor
Cristian Paturca - Nu plecam acasa
vineri, 12 iunie 2009
joi, 11 iunie 2009
sâmbătă, 6 iunie 2009
Balada lui Ţepeş Vodă
Vacanţa Mare. Nimic schimbat dupa ani şi ani. Doar personajele sunt altele. Apucăturile aceleaşi.
vineri, 5 iunie 2009
marți, 2 iunie 2009
luni, 1 iunie 2009
[+/-] |
Piaţa Universităţii pe portativ - 1990, cu Cristian Paţurcă |
S-au împlinit 19 ani de la prima năvălire a hoardelor de mineri în Bucureşti să... planteze panseluţe în Piaţa Universităţii. Ion Iliescu le-a mulţumit minerilor pentru spiritul lor civic. Spiritul civic se traduce prin bătăi crunte date "intelectualilor", celor ce gândesc nu muncesc. Cei ce i-au adus, i-au instigat, i-au condus pe mineri nu au fost niciodată pedepsiţi. La 19 ani de la tragicele evenimente din 13-15 iunie 1990, preşedintele Traian Băsescu îi cere ministrului Învăţământului să o lase mai moale cu fabricarea de filosofi, să treacă la producţia de masă a tinichigiilor, ospătarilor, lăcătuşilor. În opinia preşedintelui, filosofii, domnilor, nu produc plus valoare, de aceea sunt buni doar să halească truda muncitorimii. Trăiască clasa muncitoare şi filosofimea mâncătoare! Să revină minerii în Piaţa Universităţii.
Cristi Paturca - Imnul Golanilor
Cristian Paturca - Nu plecam acasa
[+/-] |
|
MELODII ROMANESTI VECHI ,DAR SUPERBE ...(de dragoste)
[+/-] |
Balada lui Ţepeş Vodă |
Vacanţa Mare. Nimic schimbat dupa ani şi ani. Doar personajele sunt altele. Apucăturile aceleaşi.
[+/-] |
|
Buldogul şi presa
[+/-] |
|
Realitatea văzută şi comentată din balcon
Part I
Part II